Master off.

Spuneam candva toamna trecuta ca am inceput un master. Si ca e ca naiba. Si ca sper sa se intample ceva sa imi schimbe parerea de inceput. Nu s-a intamplat.

Mai mult decat atat, semestrul asta m-am trezit in postura studentului pe care l-am blamat dintotdeauna - ala care nu se duce decat la examene. In fine, am zis, hai sa-l fac totusi.

Primesc de la colegi cursurile pe mail si alaturi de ele si datele examenelor. Examene am zis? Ei, de unde - examenele sunt, de fapt, niste referate. Si aflu ca trebuie sa fac un referat la informatica. Deja incepuse sa sune dubios. Imi imaginam ca informatica de la un master de resurse umane trebuie sa fie ceva care sa se potriveasca necesitatilor unui om de resurse umane - adica sa ii inveti sa utilizeze diverse aplicatii. Deschid fisierul si fac ochii mari: Sisteme de gestionare a bazelor de date. Pe scurt: SGBD. Hmm ... ar putea fi interesant. Constat ca, de fapt, era un captitol dintr-o carte, probabil de pe la ASE, scrisa ingrozitor - "consideratii preliminarii", "dintr-un unghi de vedere", exprimari de cacao, explicatii de ar fi incurcat si un om care stie mai multe despre calculatoare decat utilizatorul obisnuit de PC.

Incep sa ma enervez. Sa mai citesc un pic, zic. Si incepe, frate, cu sintaxa de SQL, cu arhitectura de baza de date and shit. Are you fricking kidding me? Cine a fost desteptul care a aprobat cursul asta? Cum a putut cineva sa isi imagineze ca niste oameni care n-au avut niciodata legatura cu notiuni minime de programare or sa inteleaga chiar si sintaxa de SQL, oricat ar fi ea de intuitiva? N-oi fi eu prea isteata, dar am facut un pic de programare si mai pricep lucruri de genul asta, iar SQL-ul nu ar fi in nici un caz o problema, insa erau atat de prost scrise ca la final stiam mai putine decat inainte.

Bottom line: renunt la master. Nu o sa renunt la principiile, timpul si integritatea mea pentru o diploma.

Amintiri din camera albastra I

Pe la inceputul vietii, cand raurile abia se revarsasera in mari, cand aripa abia isi scuturase albul, cand ingerul abia se ridicase, am auzit povestea nemuritorilor, povestea celor care cred in vietile ce vin, povestea pustiului de peste prea multi ani. Si n-am inteles.

Acum, cand marile-s de mult oceane, cand aripa s-a innegrit si ingerul e-nsangerat, tot nu inteleg.

Nu inteleg cum curgem toti in aceeasi albie, cum ne dorim aceeasi nemurire, cum ne plecam cu totii aceleiasi sabii, cum ne innegrim sufletele si ne ucidem ingerii.
Imi sufla-n ceafa vremea cand lucrurile nu contau, cand durerile imi dadeau viata, cand noptile nu se dormeau mai niciodata, cand zambetele se furau intr-o camera albastra. La fel si vinul. Si gemetele. Si toate secretele. E deja prea mult de-atunci si-am obosit sa mai incerc sa inteleg.

Asa incep amintirile din camera albastra. Imi e atat de draga acea camera, care acum a fost schimbata, slefuita, innoita. Careia i-au fost astupate crapaturile, i-a fost rapit biroul/patut (da, biroul meu intors invers se transforma intr-un pat de copil), i-a fost furat covorul saturat de vin si praf. Careia i-am fost rapita eu.
Nu mai imi amintesc cu exactitate totusi cand m-am mutat in ea. Undeva in clasele I-IV , dar amintirile importante nu incep atunci, ci mult mai tarziu, pe undeva pe la sfarsitul liceului.

Avea covorul albastru, usa pe interior si tocurile de la geamuri vopsite tot cu albastru, geamurile de la usa, pentru ca n-aveam draperii, le pictasem cu un soi de vitralii albastru cu rosu, cuvertura la pat era si ea, bineinteles, albastra. Patul era bagat intr-un intrand in perete, mai sus cu vreo 30 de centimetri decat restul camerei – se sparsese o camera care facea parte din casa veche si se forma un soi de prag pe care stateam si scriam.

Totul incepe cu o rupere de camera, cu o depresie, o relatie care refuza sa moara si un tub de somnifere. Tubul de somnifere nu avea legatura, de fapt, cu relatia care refuza sa moara, in schimb a ajutat la moartea ei. Asa a inceput noaptea mea in camera albastra. Sau asa au inceput noptile in loc de viata. De-atunci zilele n-au mai contat.

Totul se facea noaptea. Cititul, plimbatul de-aiurea pe strazi, intalnirile cu prietenii, depresiile, noile relatii, incheierea lor, invatatul, plansul, scrisul. Viata.

In cei doi ani care au urmat nu imi amintesc nici o noapte pe care sa o fi dormit normal – somnul, atunci cand exista, incepea abia pe la 5-6 dimineata. De multe ori dormeam doar o ora, apoi pleacam la liceu. Colega mea ma cunostea – cand vedea ca mana care scria pe caiet incepea sa scrie stramb insemna ca a venit momentul sa-mi trimita un cot in coaste sa ma trezeasca.

Si toti isi aminteau camera albastra din care nu ma dadeam iesita prea usor. Daca vroiau sa ne vedem, veneau ei in camera albastra. Acolo era liniste, lumina slaba (dupa ce s-a ars becul, singura lumina venea de la o veioza mica), cafeaua mamei si vinul tatei. Mama face o cafea dementiala – o vrajeste cumva, asa cum spune chiar ea, iar tata ne dadea o sticla de 2.5l de vin de casa sa gustam si noi. Il gustam de fiecare data pana il terminam. Si-atunci veneau zorii si el trebuia sa plece.

Si continuam ...

Portretul Alinei a fost facut/inceput inaintea celui al lui Mihai.



Nu prea imi placuse cum a iesit, asa ca ieri si azi am retusat si a iesit cum vedeti.

Alina este copywriter-ul nostru. Este micuta, foarte draguta si foarte priceputa in ale cuvintelor. Dati input pe subiect si ea va mestereste un text de prima clasa.

Aaa, da ... si e mereu in cautare de patratele. Preferabil cu ochii verzi :)

PS: Promit solemn ca pana nu exersez bine nu mai desenez portrete cu dintisorii la vedere.

Let's begin

Astazi incepem prezentarea portretelor colegilor mei ... pe masura ce le voi desena.

Incepem cu Mihai Dragan



Mihai este fondatorul agentiei interactive MB Dragan, managerul acesteia, colegul meu si un om impresionant. Ma bucur sa lucrez alaturi de el si de echipa pe care a format-o.

Si nu, nu vorbesc despre el astfel pentru ca imi e si sef. Ci pentru ca este cu adevarat un om deosebit.

PS: stiu ca ar mai fi de lucru la el (la portret) ... dar deocamdata atat pot. Poate cand voi mai acumula experienta o sa fie mai bine.

Cateodata.

Cateodata viata este despre dor.

Nu despre dorul de trecut. Nu despre fiinta care ai fost. Nici despre dorul de ceea ce ai fi putut sa fii. Ci pur si simplu despre dor.

Asa cum uneori este despre dragoste si umbre si despre fior. In sine. Pur si simplu. Fara eu, tu, noi sau ceilalti. Fara aici sau acum. Fara obiecte sau universuri.

Curat. Abstract. Inexplicabil. Inuman.Viu.

Foarte pe scurt.

- Concertul Kronos Quartet a fost foarte fain. Aveam nevoie de asa ceva;
- azi am avut o zi foarte plina ... n-am reusit sa iau nici macar o pauza intre 11.00 si 16.00;
- ma doare capul;
- am ameteli;
- n-am chef de sala, dar am sa merg;
- mi-e somn.

In concluzie: I'm not feeling very well.

Anxietate

Anxietatea este, asa cum ne spunea noua pe la facultate, teama fara obiect. Adicatelea, ai o stare de agitatie, de teama, nervozitate, iritabilitate si habar n-ai de ce. Ai o vaga senzatie despre care ar fi cauza, dar nu esti sigur si oricum nu conteaza pentru ca starea e atat de nesuferita incat nu te lasa sa te gandesti ca lumea la nimic.

Asa eram eu aseara. Pe la 12 noaptea. Cica sa dormi. Am incercat sa bazai ceva in Photoshop cu tableta - am rezistat vreo 3 minute. Cica sa intru pe net de pe telefon - 2 minute. Cica sa joc Heroes V - am rezista vreo 30 de min. pana sa imi iau bataie pentru ca ma aruncam in lupte de-am boulea fara sa ma uit inainte cu ce urmeaza sa ma bat. De fapt, as fi putut sa castig, dar pierdeam prea multe trupe si-am renuntat. Ah, da ... si nu salvasem niciodata. Damn.

Dar acum is mai bine. De fapt is chiar happy - urmeaza sa merg sa iau bilete pentru Kronos Quartet :)

Later edit: I have tickets!!! Si ca sa vedeti unde merg:

Agresivitatea.

Spuneam ieri ca reincep mersul la sala. Asa am facut. A fost un super-antrenament, in care am constatat beneficiile faptului de a fi odihnit cand mergi in sala. Am avut o energie fantastica. Am tras de mine chiar si cand nu mai puteam. A fost misto. Pentru mine un antrenament reusit e unul care te forteaza sa iti depasesti limitele.

Folosesc mersul la sala si pe post de loc de defulare. Aici vroiam sa ajung, de fapt. La agresivitate, la modalitati de eliberare si/sau sublimare a agresivitatii.

Obisnuiesc sa spun despre mine ca nu sunt o fire agresiva. E adeverat. Partial. Nu suport agresivitatea fizica. O detest, de fapt, si imi este aproape imposibil sa o inteleg. Sau poate ca pur si simplu o refuz. Cu toate astea devin foarte repede agresiva verbal. In sensul ca pot deveni ironica si rautacioaza - nu prea stiu sa tip. Eventual ridic putin tonul, dar cam atat. Sau tac si refuz comunicarea.

Si ma enervez. Repede. Ma consum. Sunt sensibilioasa. Plang. N-am curaj sa spun ceea ce simt sau ce vreau. Fug. Ma deprim. In felul asta acumulez o gramada de ... energie negativa.

Cum procedam de-aici?

Ce fac eu:
1. Merg la sala - pe vremuri mergeam la fitness, trageam de fiare si alergam pe banda pana cand nu mai puteam sa respir. Acum merg la TaeBo - a da pumni si picioare, fie si in aer, e mult mai eficient. Ma gandesc serios la achizitionarea unui sac de box de ceva timp - dar n-am unde sa-l agat.
2. Mult mai rar, ce-i drept: merg pe munte pana imi urla muschii - tot epuizare fizica prin urmare, tot eliberare.
3. Desenez - asta se numeste sublimare :)

Ce puteti face voi:
Orice va calmeaza si va echilibreaza. Puteti gasi alte metode de eliberare - dans, yoga, box, alergare, alcool (dar n-as recomanda) etc. sau de sublimare - in general, ceea ce transforma materia bruta, in cazul nostru agresivitatea, intr-un soi de arta poate fi considerata sublimare.

Daca aveti timp, rabdare si chef poate lasati un comentariu cu modalitatile pe care le folositi voi pentru a va echilibra.

Leapsa

Sa reincepem blogareala printr-un subiect usurel - o leapsa care vine de la Ionut

Aceasta leapsa spune asa: scopul este sa descrii cei mai importanti 10 oameni din viata ta prin 10 cuvinte, cele 10 cuvinte nu trebuie sa contina nume ...

Deci: Acasa, Rosu, Calm, Nevroza, Depresie, Nebunie, Adolescenta, Regres, Patriarhal, Natural.

N-am cui sa dau mai departe.

Back

A fost o saptamana de concediu - frumoasa, agitata, mai cu timp liber, mai cu munca, cu de toate.

Ce-am facut:
- am vizitat orasul natal de Paste, scurt - nu stiu daca am stat 24 de ore;
- am vizitat un prieten vechi in acele ore scurte;
- ne-am mutat in apartamentul nostru (16 ore de impachetat si mutat cu vreo 2 pauze de maxim 10 minute);
- am constatat ca avem fooaarte multe lucruri - cateva zile am facut la propriu slalom printre cutii, saci si alte chestii;
- am fost la munte cu echipa si a fost foarte tare;
- am constatat cat suntem de compatibili ca oameni in echipa la un simplu joc de mima - frate, nici nu apucam sa mimam si se ghiceau cuvintele (care nu erau mereu usoare);
- la intoarcere am iesit intr-un club si-am trecut printr-o experienta interesanta;
- m-am intors la birou :)
- azi reiau mersul la sala.

Sper sa pot reveni zilele urmatoate cu posturi mai detaliate. Deocamdata e mai greu - inca n-am net acasa.